Polițistul care a ajutat o femeie să obțină permisul auto, după ce a întreținut relații intime cu ea. „Să nu fii sălbatic, cum ești tu de obicei!”

Polițistul care a ajutat o femeie să obțină permisul auto, după ce a întreținut relații intime cu ea. „Să nu fii sălbatic, cum ești tu de obicei!
Publicat: 06/02/2020, 12:05

Magistrații de la Tribunalul Covasna s-au pronunțat, pe 4 februarie 2020, în dosarul „Sex și mită la Permise”, în care doi oameni ai legii din Neamț au fost acuzați că primeau bani și alte avantaje de la aspiranții la șoferie, unul dintre ei obținând favoruri sexuale în schimbul promovării unei candidate, scrie adevărul.ro.

Costel Adrian Anton, agent principal la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, polițist în Neamț, dar delegat în județul vecin, a fost acuzat de luare de mită, folosire abuzivă a funcției în scop sexual și abuz în serviciu.

Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere, pe o perioadă de patru ani.

Complementar, judecătorii i-au interzis, timp de doi ani, mai multe drepturi, între care și de a mai avea atribuții de examinare a candidaților la examenul pentru permisul auto sau a unor categorii ale acestuia.

Polițistul a mai fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității și s-a dispus confiscare a 4.235 lei și 1.100 euro, bani obținuți din infracțiuni, plus plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 7.605 lei. Decizia instanței de fond nu e definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Brașov.

Ilie Cristian Filip, al doilea polițist, comisar la Serviciul Regim Permise și Înmatriculări Neamț, și el detașat la Covasna, a fost inculpat pentru luare de mită. Pentru această acuzație a primit 2 ani de închisoare cu suspendare și va presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.

De la ofițer, completul de judecată a decis confiscarea a 3.135 lei și 500 euro și achitarea a 7.100 lei, cheltuieli judiciare.

„În calitate de examinator a obținut favoruri de natură sexuală de la o candidată”

În cazul polițistului Adrian Anton, ancheta a scos la iveală că una dintre candidate a acceptat să facă sex. DNA Brașov nu a precizat câte favoruri sexuale au fost necesare pentru un chestionar completat corect, dar probabil că mai multe.

Interceptări: „Aveți ceva pentru mine? Băgați… Tre’ să trăim” Din interceptările de la dosar reiese că Adrian Anton era „urecheat” de comisar la telefon, care-l sfătuia să nu se „atingă” de femeile măritate. „Să nu fii sălbatic, cum ești tu de obicei!… Ai văzut tu ieri, ți-a plăcut și nu știu ce și… hai să-i fac un bine. (…) Am întrebat ca să nu dăm… cu alții probleme și… să vină vreun cuțit în tine sau vreo alică de pușcă!”, explică ofițerul.

În acest caz au fost judecați și doi instructori auto din Sfântu Gheorghe, Gabor Koter și Lazlo Elemer Gal, sentințele pentru complicitate la luare de mită și trafic de influență fiind de 1 an și 4 luni de închisoare, respectiv 1 an, 7 luni și 16 zile, ambele cu suspendare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”